“Caci orice cântec are un sfârsit. Oricât ar fi de frumoasa o melodie, vine o clipa când ea e acoperita de tacere. Când tacerea e mai puternica decât muzica.”
“Imi pasa. Iar. Credeam ca am trecut peste asta, dar e tot aici si tot imi pasa. Trebuie sa ne vedem astazi si a ramas ca voribm cand se trezeste. Nu a facut-o. Stiu de ce nu a facut-o si stiu si de ce nu o va face. L-am facut sa se simta nesigur aseara. Intram iar in acelasi joc de regulile caruia am fost sfarsita, joc de care am obosit. Nu-l mai pot juca. Ma afecteaza din nou si din nou si din nou totul. Imi e frica efectiv de nesunare, frica la modul obsesiv, la modul de gol in stomac, de neputut manca fiindca o senzatie de voma imi intoarce stomacul pe dos de fiecare data cand incerc sa fac altceva in afara sa ma gandesc la asta. Poate ar trebui sa joc altfel de data asta. Poate ar trebui sa tac si sa astept. As fi putut face asta in mod normal, acum cateva zile. Chiar si dupa ce am vorbit as fi putut face-o. Acum m-a prins din nou, sunt iar captiva (cu pene moi si ochii dusi) si IAR nu mai pot renunta, iar nu mai pot pleca, iar nu ma pot opri din pasat! Ma obisnuisem sa imi pese de la distanta, de ce am ajuns iar inauntru?? De ce m-am lasat trasa intr-un loc in care stiu ca nu exista speranta, in care stiu ca nu detin controlul si din care stiu ca nu voi mai pleca decat sfasiata in alte bucatele? Si ce daca ai promis ca n-o sa mai fie asa? Si ce daca ai promis ca nu o sa ne mai jucam? Trebuia sa stiu mai bine de atat. Trebuia sa fiu mai puternica de atat. Trebuia sa fi invatat ceva din greselile mele si sa imi amintesc ca “prea naiva” este sinonim cu “langa Cre”. Acum ce ar trebui sa fac? sa renunt din nou? Sa plec iar? ce faci, pleci?…Sau sa stau iar si sa astept, sa sper ca poate e doar o coincidenta nefericita si sa iti accept senina scuza penibila pe care mi-o vei spune? Te iert daca va veni azi. Sau macar maine…”
Atunci când alergi îti folosesti picioarele. Când te îmbulzesti, îti folosesti bratele. Dar când astepti, nu îti folosesti decât puterea de a spera. Si aici e greutatea.
“Hey dude! Acum m-am trezit. Vino pe la mine, dau o bere, apoi poate mergem impreuna spre centru!”
