Reneg ca m-am renegat de atatea ori.
= o saptamana si jumatate dupa =
Data nu mai are nicio relevanta. Poate doar timpul. Poate nici timpul. Timpul psihologic mi-a zis pana ieri ca au trecut 15 veri si ieri mi-a spus ca n-au trecut nici 15 ore. Acum am senzatia ca a trecut o viata. Ne hranim cu contraste.
Se pare ca “de azi” nu mai are nicio relevanta si ca de ieri mint. O promisiune nu mai valoreaza nimic, pentru ca nu ma pot desprinde, pentru ca tot sun, tot dau un mesaj, tot te caut, tot ma cert, tot glumesc, tot acolo sunt, tot ma consum.
“Alfa: As vrea sa vorbim despre sfarsit.
Omega: Nu pot, inca n-am uitat inceputul”
Cum sa dau verdictul final cand inca ma zbat sa inteleg inceputul?
Cum sa stiu, din toate posibilitatile, cum e mai bine, cum ma voi vindeca, cand inca nu-mi dau seama pe ce ipoteze am pornit, cum am plecat si ce mi-a alimentat nebunia?
Poate ca esti ca o boala. Poate ca boala asta are perioade de criza si perioade de acalmie. In perioada de acalmie, fie vreau sa plec si sa nu mai stiu niciodata de tine si de noi, fie imi accept vulnerabilitatea si incapacitatea de a ma desprinde si ma supun. Apoi, in perioadele de criza, caut mereu confirmarea ta, caut o impingere catre renuntare, pe care niciodata nu mi-o oferi. Ma tintuiesti acolo, prinsa de un singur deget, contempland golul in care ma aflu, stiind ca n-o sa cad in el si stiind ca mai mult de un deget n-o sa-mi tii niciodata.
As spune ca “eu azi renunt” dar astea 3 cuvinte sunt cele mai fara valoare pe care le-am scos vreodata din mine.
Dar pe masura ce-mi fundamentez ipotezele incep sa ma vindec de mine, razboiul meu cu mine tinde spre pace si tindem spre un compromis. Pentru ca de raspunsuri am nevoie si raspunsuri imi iau ca sa pot uita inceputul si sa pot vorbi despre sfarsit.
Si odata razboiul meu cu mine incheiat, ramane razboiul meu cu tine. Razboi pe care n-am cum sa-l castig, fiindca tu esti buldozerul neafectat de nimic iar eu, dupa tot ce a fost intre noi si tot ce nu a fost dupa ce a fost, casuta de carton. Si atunci incepe detasarea.
Atunci nu va mai trebui sa fug, ci doar sa nu-ti mai dau ocazia sa ma clintesti. Vei fi amuzant si atunci si vei zambi frumos, dar nu voi mai fi eu aceeasi fata de tine. Vei fi omul “ala” nu omul “asta” si atunci, in sfarsit, nu voi mai fi mintit cu ce am zis acum o saptamana jumate. Nu-mi va fi dor de tine, doar voi avea grija sa nu ma mai infectez. Nu-mi va fi frica de tine, pentru ca refuz sa fiu omul ala macinat de frica. Acalmia va stapani totul atunci cand nu vei fi de fata si, incet incet, atunci cand vei fi.
SolitaryGirl a zis,
aprilie 16, 2010 la 8:26 pm
mi-e dor de tine.