Heaven can wait We`re only watching the skies

          Am avut la dispozitie 5 zile sa ma remontez. Nu am reusit. Mi-am prelungit vacanta cu inca 4.
          Ultima seara am petrecut-o pe geam, intr-o camera micuta, cu telefonul lipit de ureche si cu un pachet de tigari. Le-am fumat pe toate. Am sters fiecare mesaj, dupa ce l-am citit bine, atat de bine incat a ramas impregnat in mine. Cu fiecare mesaj sters speram sa sterg ceea ce ma lega de el. Sau macar sa nu mai pot reveni. A mai ramas unul pe care nu l-am putut sterge, cel cu lumea pe care poate o vom schimba intr-o zi. Nu am crezut deloc in idealismul lui si l-am luat peste picior, dar totusi, cumva m-a ajuns. Cumva regretam ca nu vom schimba niciodata lumea impreuna. L-am sters in ziua urmatoare, in tren. Nu puteam sa ma intorc cu treaba nerezolvata.
           M-am intors de acolo la fel de confuza ca inainte, totusi putin mai detasata. Distanta imi facea bine. Singurul gand care ma speria era ca trebuia sa-l vad. Ar fi trebuit sa imi dau seama de pe atunci ce trebuie sa fac, dar era vreme de razboi, eu eram prea pierduta si timpul a fost prea scurt. M-am intors hotarata sa-l evit, nehotarata in legatura cu P., hotarata sa las totul sa mearga de la sine.
          Prima saptamana s-a desfasurat in iesiri in oras cu colegii, prea mult vin baut intr-un apartament din capatul Drumului Taberei, prea mult gin baut in Club A si prea multe tigari prea tari. Prea multe certuri cu P. si prea putin mers la facultate. Desi ma intorsesem, inca fugeam.
          Weekendul urmator a fost sfarsitul. S-a terminat cu mine dormind la o colega, dupa o cearta acasa. Cu mine iesind in oras cu Fetele (da, cu majuscule, pentru ca ele si doar ele sunt Fetele.), la karaoke, unde s-a intamplat prea multa tequila, prea mult dezinteres din partea lui P. care imi dadea vestea ca a fost cu alta fata dar nu, nu inseamna nimic, ci pur si simplu bause si era trist. Chiar nu mai conta. Nu ma atingea in niciun fel in sentimente, pe mine, cea care era dispusa sa-l paraseasca intr-o secunda pentru Cre, ci mai degraba ma atingea in orgoliu. Ma atingea mai ales, indiferenta lui. Indiferenta lui pe masura ce gura scotea alte cuvinte, spunea ca ma iubeste si ca ma vrea inapoi. Prin faptul ca nu lupta si ca ma astepta pe mine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat se caracteriza indiferenta lui. A lui, acela care era acolo intotdeauna si pe care pana atunci puteam conta. Nu, oricat timp ai avea, nu iti este suficient sa cunosti un om. Mia, trebuie sa nu mai fii atat de naiva. Ne-am mutat in baruletul nostru, acelasi de aproape un an, in care am dansat pana la 5 dimineata. I-am cunoscut pe Johnon&Johnson, 2 prieteni cu acelasi nume, unul mai dragut ca celalalt, unul mai amuzant ca celalalt, unul mai destept ca celalalt, unul mai jucator de baschet si cantaret la chitara ca celalalt si unul mai interesat de mine ca celalalt. Au fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla in seara aia, fiindca am dansat si am ras cum n-am mai facut-o de mult timp. De prea mult timp. A urmat un lung sir de iesiri la cafea si ciocolata calda, bere sau orice alta activitate ce oferea un pretext baietilor pentru a ma scoate din casa. Intr-un final, dupa o luna si jumatate, un Johnson a devenit noul meu prieten, cel ce oferea cel mai mult potential bineinteles, cel care ma atragea cel mai mult, cel care ma intelegea cel mai bine si cel cu care ma simteam cel mai in largul meu. Baiatul a stiut ce avea de facut.

          Totusi, desi seara aia a fost ca un pansament pe rana, a 2-a zi dimineata m-am trezit obosita, pustiita din nou, confuza din nou si mahmura. M-am intors acasa dupa ce mi-am baut cafeaua, asteptand ceva care sa-mi schimbe declinul. Nu a venit, asa ca mi-am luat singura. Urma sa-mi iau exact ce am nevoie ca sa trec peste fiecare zi, fiindca stiam ca nu va dura la nesfarsit. Aveam nevoie doar de ceva pana lucrurile urmau sa se rezolve de la sine.

          Nu-mi mai amintesc exact cum si cu ce era, dar implica ceva de genul “aceste este un moment de vulnerabilitate, asa ca be a friend saptamana asta, fiindca acum sunt confuza si nesigura si vreau sa ies din asta. Raspunde-mi la mesaj, iesi la o tigara si hai s-o mentinem close and friendly o vreme, pana imi revin, apoi putem reveni la starea de dinainte si sa ne ignoram din nou.”

          In seara aia m-a sunat si am iesit la o bere. Si cred ca atunci am renuntat pentru prima data la mine, ca sa-l am pe el.

          Toate se intampla deodata. Intotdeauna. Daca crezi ca e doar o perioada proasta, atunci esti naiv. Da, e numai o perioada, dar nu e nici pe departe numai atat de proasta.
          In aceeasi seara am plecat sa bem in cinstea primei sesiuni duse la un bun sfarsit. Si cum totul tine de alegeri, alegerea mea din acea perioada era tot P., prietenul pe care aveam tendinta sa il parasesc pentru omul care ma tinea si ma va fi tinut in sah mult timp de atunci inainte. P. era alegerea mea fortata in seara aia. Si gresita.
          Fortata fiindca ca desi nu mai speram la o schimbare radicala in momentul in care am iesit din casa, am fost dezamagita ca schimbarea nu a venit deloc, nici macar in doze mici. Si gresita, fiindca seara aia s-a terminat cu prietenul meu ametit dupa prea multe beri, lasandu-ma pe jos in fata unui club in momentul in care am avut o cadere de calciu. Mai conta oare faptul ca dupa 10 minute s-a dezmeticit, a chemat un taxi si am plecat acasa? Mai puteau conta cumva regretele si scuzele lui de a 2-a zi? Si daca da, cu siguranta nu au mai contat in momentul in care el, desi isi cerea scuze si sacul de cenusa nu contenea sa-i curga pe cap, nu reusea sa inteleaga ce a gresit. Da, stia ca nu a reactionat tocmai bine, dar el crezuse altceva, prin urmare avea o scuza. Ala a fost momentul in care mi-am dat seama ca el nu m-a inteles si nu ma va intelege niciodata. Eram debusolata. Puteam sa-l iert, dar care mai era rostul?
          S-a intamplat intr-o vineri. Sambata am ajuns acasa, am facut un dus, am incercat sa-mi pun gandurile in ordine si vazand ca nu reusesc, am ales the easy way out: am tras un chef cu colegii de facultate in apartamentul unui prieten, unul de neuitat, din categoria “nu stiu despre ce vorbesti” si a 2-a zi mi-am facut bagajul si am plecat la 400 de km departare sau, cum spunea un prieten “De ce nu puteai sa te inchizi in casa 2 saptamani ca sa-ti pui ordine in ganduri si a trebuit sa fugi tocmai pana in Tibet?”.

          E 5 dimineata. La 7 jumate am tren. Nu am dormit. Cine are timp de somn in vreme de razboi? Ma gandesc la refugiul meu intocmai ca la Tibet. Ajunsa acolo nu mai trebuie sa existe cale spre lumea de aici. Trebuie sa fie un zid. Unul de 400 de kilometri si nu fizici. 400 de kilometri de pauza intre mine si gandurile mele, intre mine si deciziile mele, intre mine si alegerile mele. Intre mine si mine. 400 de kilometri ingramaditi toti in mine. Nu ma voi putea abtine. Trebuie sa-mi marchez caderea inainte de a ajunge acolo, ca sa pot lucra la ridicare.

          “Am avut atata nevoie de raspunsuri si tot ce am primit a fost confuzie, incat nu mai realizez daca a fost ceva real sau nu. Nu mai realizez nici daca mai vreau vreun raspuns, unul adevarat…Unul care nici pana acum nu a venit. Sau raspunsul ala pe care l-am asteptat si mi l-am dorit atat de mult, ideea aia ca ma vrei, ca simti fluturasii cretini, ca vrei sa ii simti, ca vrei sa ne jucam baschet in ploaie, cu o mingiuta mica, ca vrei sa batem un ritm cretin cu pixuri in bere [GooGoo Dolls & Elmo - Pride] ca vrei sa facem toate nebuniile din lume impreuna, ca vrei sa mergem sa dansam intr-o noapte in toate baruletele, sa le luam la rand, sa bem shoturi de gin, ca vrei sa vorbim despre scaune noaptea la o tigara, ca vrei sa venim spre casa, tinandu-ne vinovat de mana. Le-am vrut eu la un moment dat cat pentru amandoi, le-am vrut suficient si pentru tine, fara sa-mi dau seama. Si tot vrutul poate sa dispara atat de simplu intr-un val de incertitudine, minciuna si confuzii.”

          Suna a renuntare, nu? Inauntrul meu suna a speranta. Ultima speranta inainte sa fug de mine, de El cel din mine.
Ce a raspuns?
Nimic.
          In dimineata aceea, nedormita si nici macar dezamagita, fiindca ma asteptam la absolut fiecare lucru intamplat, inainte sa plec spre locul in care aveam sa-mi recastig independenta emotionala, am renuntat, speram, pentru ultima data la El.

Am adormit linistita in noaptea aia, ca si cum mailul acela si toate cuvintele adunate ar fi fost eliberarea mea, purificarea. Un catharsis emotional. Am adormit fara ture in bucatarie, fara tigari prea tari. Am adormit si am dormit un somn calm, usor, odihnitor. Am adormit ca si cum mi-as fi incheiat o data pentru totdeauna socotelile cu lumea. Sau cel putin cu lumea lui.

Am decis ca e cazul sa imi gasesc o ocupatie, acum ca am atata timp liber. Am inceput sa vad X-files. Am adormit gandindu-ma la extraterestii. Visand extraterestrii.
M-a trezit un zgomot ciudat. Un fel de bataie ritmica. Intre vis si trezire, credeam ca am un extraterestru in dulap asa ca stateam si ma uitam speriata, asteptand sa vina. S-a oprit. M-am trezit. Mi-am dat seama ca asa vibra telefonul meu. Sunase.
Nu avea cum sa citeasca mailul atat de repde… l-am trimis cam acum o ora. E imposibil. Sigur e altceva…
“Dude, e tarziu. Oamenii dorm la ora asta.”
“Imi cer scuze, nu am vrut sa te trezesc”
Si am dormit din nou. In mintea mea era totul clar. Renuntasem, deci nu aveam de ce sa fiu tulburata. A fost doar o coincidenta.
De dimineata i-am spus povestea cu X-files si extraterestrul… “Cum sa fii femeie si sa te cheme Scully?” Era amuzant. Cu asta ma cucerea de fiecare data. Era amuzant…
“Dude, esti amuzant…nu poti fi amuzant acum. Uite, ti-am trimis un mail. Citeste-l.”
“L-am citit azi noapte. De aia te-am sunat. Credeam ca nu dormi. Vorbim?”
“Nu mai avem ce vorbi. Ti-am spus tot. Puteai s-o faci si tu de atatea ori. Nu ma mai joc. Am renuntat si de data asta, definitiv.”
Ehee… dar cand am fost noi atat de categorice? Ar fi sunat ideal, nu? Toata coloana vertebrala adunata intr-un singur om, un om mandru si puternic. Dar cum sa intorci spatele portitei deschise? I-am scris asta in schimb:
“Doar daca poti fi sincer de data asta”.

Se pare ca l-am subestimat. Nu a fost prea mult ca sa ma lase sa plec, dar nici atat de putin cat sa ma cheme. A fost exact suficient cat sa ma tina in acelasi joc, mereu intre da si nu.

 Am vorbit? Bineinteles.
Am vorbit sincer de data asta? Nici pe departe.
Inca o renuntare irosita pe nimic.

From: Mia <just_stop_playin@yahoo.com>
Subject: text punct doc
To: i`ll_just_play_forever@gmail.com
Cc: i`ll_just_play_forever@yahoo.com
Date: Thursday, February , some ordinary day,  2009, 3:09 AM

Text Attached:

           Stau si ma gandesc la omul care scrie, de obicei. Se presupune ca atunci cand scrii scoti varianta “lucrata” a gandurilor tale, varianta slefuita care ar trebui sa zica exact ceea ce aveai tu in minte, care ar trebui sa vorbeasca de la sine, calm si rational, alegand frazele potrivite in care nu ar trebui sa te lasi influentat de niciun flux emotional.

            Daca e adevarat, atunci cum se face ca exista o dualitate atat de mare in tine, ca om? Citind ceea ce scrii vad un om matur, sigur pe el, sigur pe ce crede si pe ce simte, un om rational, un om capabil sa vorbeasca, sa se exprime (daca nici prin ce ai scris nu te dovedesti capabil sa te exprimi, atunci prin ce?) si un om capabil sa traiasca intens.

            Cunoscandu-te pe tine, am uitat ca ceea ce scrii reprezinta numai un strafund al unui “ceea ce esti” si nu un total. Astfel, l-am luat pe “cre” dupa modelul lui “Cre” si nu ma mai asteptam sa fii, dincolo de toate astea, om.

            Acum, nu ma intelege gresit, nu ma asteptam sa fii un fel de robot… prin “om” ma refer mai degraba la un fel de  copil, un om mai mic, un om mai putin pregatit pentru nesiguranta, un om orgolios, un om impulsiv care totusi isi impune reguli peste reguli si care ar putea ajunge la un anumit punct sa se ingroape in propriile reguli.

            Cred ca, prins in dualitatea asta, ai ajuns sa nu mai stii ce vrei.

            Cand ti`am citit prima data poeziile si eseele (sunt esee sau eseuri?) , atasate acolo frumos la “de la tipul tare, cu carti bune si cu chitara” am zis “wow, omul asta chiar stie ce vrea! Omul asta chiar e sigur pe el, omul asta stie exact ce face!” . Toate chestiile pe care le-ai scris erau un fel de propaganda pentru “Fii ceea ce vrei sa fii!” “Traieste`ti viata, fiindca nu trece decat o singura data si numai intr-un singur sens” “Urmeaza-ti visele” si “Schimba ceva in lumea asta” si erau in ele toate gandurile alea idealiste pe care cred ca le avem toti candva, undeva intre clasa a9a si a 10a, dupa care fie se materializeaza in ceva, fie se amesteca cu o anumita doza de cinism.

            De aici si “Asta e urata mai ales pentru tine”, ca tot intrebai.

            Acum, despre Cre cel real…

            Te contrazici enorm, te contrazici atat de mult incat ma intreb in care varianta crezi tu de fapt. Pe langa asta, ai un orgoliu imens care te face sa crezi ca poti sa te contrazici singur astfel incat oamenii din jurul tau sa creada ca de fapt ei se inseala.

            E 12 si un sfert, in noaptea de dupa examenul la AMT si nu stiu inca daca o sa iti trimit sau nu vreodata un mail cu asta. Am crezut ca o sa imi dau seama pe masura ce scriu daca vreau sau nu sa o trimit sau daca o sa o pastrez pur si simplu.

            Incerc sa fiu coerenta in ceea ce scriu si sa imi pastrez ideile lucide si imi dau seama ca imi este atat de greu sa le fac sa sune sincer tocmai pentru ca am incercat foarte mult sa le scriu in cea mai sincera varianta.

         Cred ca esti genul de om idealist, care asteapta ceva, un mare semn care sa ii spuna din cand in cand “hey, dude, esti pe drumul cel bun, keep going!” si cred ca esti genul de om care are nevoi permanente de confirmare, de feedback pozitiv, de siguranta. Si mai cred ca lucrurile pe care le scrii sunt de fapt o constientizare a tuturor acestor ganduri.

            Pari genul de om care asteapta confirmarea aia care “il va salva”. Problema este, Cre, ca o confirmare care salveaza oameni nu apare pur si simplu, oamenii nu sunt “salvati” de gandurile lor si de temerile lor si de complexele lor si de dorintele lor de catre altceva sau de catre altcineva. Nimeni nu o sa vina sa iti intinda o mana si sa iti faca ordine in ganduri. Chestia cu oamenii este ca ei trebuie sa se salveze singuri de fiecare data.

            Ei trebuie sa isi dea singuri seama de ceea ce vor, trebuie sa gaseasca modalitati de a obtine ceva, trebuie sa isi dea seama singuri cine vor sa fie, cum vor sa fie, cum vor sa se poarte, ce impresii vor sa lase, cum sa isi invinga fricile si motivele fricilor lor, ce anume ii face o anumita frica sa piarda si daca isi merita pretul, daca merita sau nu sacrificiul. Oamenii fac salturi micute din fire, si de cele mai multe ori le fac numai pentru ca toti cei din jurul lor au inceput sa le faca si altfel s-ar departa prea mult de ei. Nimeni nu se arunca in gol numai pentru ca deep down inside simte nevoia sa schimbe ceva si tot deep down inside stie ca exista acel “ceva” cu care trebuie schimbat.

            Eu nu mai incerc sa fac nimic si nu mai incerc sa vad nimic aici. Tu stii cel mai bine cine esti, ce esti si ce vrei sa fii, si probabil stii la fel de bine ca si mine ca te macina o mare mare frica pe undeva.

           Ti-as spune ca nu poti sa te porti asa cu oamenii, ti-as spune ca ai mintit inca de la inceput si ca nu am inteles eu totul gresit si ca mesajele tale de atunci au insemnat ceva, ti-as spune ca te ascunzi in spatele instabilitatii tale pentru a te proteja de ceva, ti-as spune si ca “hai sa fim prieteni” a pornit din partea ta pentru a inlatura o frica, ti-as spune si ca in perioada in care am incercat sa fac asta, desi a venit din partea ta, eu am fost aceea care a dat cu jumatate de milimetru mai mult (am fost mereu pe muchie in tot ce s-a intamplat si eram intr-un fel de egalitate in care nimeni nu facea nici mai mult nici mai putin decat celalalt si totusi, dintr-un punct, eu depaseam cu jumatate de milimetru si ala era punctul in care tu te speriai), ti-as spune si ca te contrazici singur cand spui “nu mai vreau sa petrec timp cu tine”, pentru ca in ziua in care te-am ignorat a trebuit sa ma suni sa ma intrebi de ce, ti-as spune ca probabil te-ai distrat in ultimele dati in care ne-am intalnit cum nu te-ai mai distrat de foarte mult timp si ti-as mai spune si ca stiu exact ce incerci sa faci acum si ce ai incercat sa faci ieri seara si ca daca iti reuseste, atunci inseamna ca ai reusit sa detii controlul absolut asupra ta si ca in curand vom deveni o specie robotizata. Si ti-as spune si ca nici macar nu a fost nevoie sa imi zici ceva din toate astea sau macar sa imi recunosti pentru ca, cre (da! in mod special scris fara majuscula!), in definitiv esti usor de citit, e doar o chestiune ce tine de unghiul din care privesti…

            In schimb nu o sa ti le mai zic si o sa iti zic doar ca tu stii cel mai bine ce vrei si tu stii cel mai bine ce te face fericit si tot tu stii cel mai bine cine vrei sa fii.

            Iar daca cine ai fost in ultima vreme te-a facut sa fii fericit, atunci e ok si ma insel eu.

            Si daca, in definitiv, vrei sa fii omul care la ora 2 noaptea spune “i`m a jackass, i know, and a pussy”, daca sa fii asta te face pe tine fericit si esti in punctul in care iti doresti sa fii, atunci din nou e ok, inseamna ca nu ai uitat toate lucrurile despre care scrii sau scriai candva.

           Totusi, daca exista vreo sansa sa nu vrei sa fii omul asta, atunci nu mai astepta marea confirmare, marele semn care sa iti zica ce sa faci sau cum sa fii si intelege ca nimeni nu o sa salveze pe nimeni niciodata si in final totul depinde numai de noi si de propriile alegeri.

            “O viata, una singura are omul, si e nespusa durerea ce te cuprinde cand iti dai seama ca o petreci si pe aceasta chinuindu-te tu insuti p tine” (Mara).

            Poate ar trebui sa citesti ce scriai candva si sa vezi daca mai esti acelasi om si apoi sa iti dai seama cum iti doresti sa fii: fie omul care esti acum fie un alt om, nu conteaza, sa fii cine vrei tu sa fii. la urma urmei e doar o chestiune de alegere.

Read the rest of this entry »

          Am jucat jocul tau.
Fii nebun de unul singur cand ma ai pe mine langa tine. Hai, fii barbat, ofera-ti singur tot ce ai gasit in mine, cand eu inca mai sunt aici.
Hai afara sa fumam o tigara, ce daca ploua? Da, vii? Da, acolo, in parculetul de langa scoala. In 5 minute.
Esti numai in camasa si ploua torential, de ce esti fraier? Nu vezi ca eu am geaca? E frig, normal ca e frig, doar suntem in ianuarie. Ce, te asteptai sa fie o ploaie calduta de vara?
Am o idee! Vino dupa mine. Nu, taci. Doar vino.
Cum adica unde suntem? E un parculet de copii. Da, vad ca ploua, tu esti ala in camasa! Ghici ce am aici! De fapt, nu…mai bine ghiceste mana! Hehe, n`ai ghicit. Hai sa ne jucam baschet. Si ce daca e o mingiuta mica mica? Ti-e frica ca o sa te bat? Eeeei, nu te flata singur, ce daca esti bun la baschet, la baschet din asta nu ai nicio sansa!
Te imping si ma tragi si ne alergam ca doi copii pe gazonul asta ud de plastic. Alunecam, normal ca alunecam, cadem pe jos, ne udam leoarca si radem… Da, cu cata pofta radem… Ti s-a udat parul, nu mai e cret, e doar ud, dar tot frumos zambesti, razi de-a dreptul, te ridic, iar fugi, te prind, cautam ca zanatecii o minge mica mica, eu o gasesc, tu vrei sa mi-o iei, reusesti, o arunci la cos, nimeresti siiiii Nu se pune! Mai incercam o data! Te-am batut cu 2-1. Bineinteles, doar nu o fi egalitate. Macar aici sa am eu un punct in plus.
          Hai sa plecam spre casa, avem de invatat. Da, ce frumos e sa fim prieteni.

          Ce frumos e sa fim prieteni cand suntem numai noi doi, fiindca atunci cand suntem de fata cu alti oameni se pare ca e mult mai frumos sa ne ignoram. Tu pe mine. “Dar tu de ce nu ai facut nimic?” Imi cer scuze. Si eu pe tine.
          “Vii azi la o cafea?” Normal ca vin. Cine sunt eu sa am vointa proprie si sa te refuz pe tine? Cum as putea rezista tentatiei de a-mi vinde inca o data sufletul pentru inca 2 ore cu tine? Ajung in 20 de minute. As ajunge in 3 dar, vezi tu…cand incepi sa pierzi din tine trebuie macar sa lasi impresia ca inca te mai ai. Asa ca stau din nou, cuminte, in fata ta, la masuta de 2 persoane, lipita de perete, cu aceeasi cafea prea tare in fata, tragand dintr-o tigara, sorbind fiecare inghititura din cuvintele tale, evitandu-ti privirea, ferind-o pe a mea si luptand sa ti-o arat numai in singurele momente in care adun tot ce e inauntrul meu ca sa reusesc sa o arat triumfatoare, nepasatoare si fericita. Da, numai asa m-ai vazut, pentru ca in rest nu ai stiut sa ma vezi. De fapt, in rest te-ai uitat in alta parte. M-ai vazut numai cand m-am pus in fata ta. Si m-ai vazut exact asa cum m-am pregatit sa ma vezi.
          “Vino in Spring, ne-am adunat acolo sa punem la punct lucrurile inainte de examen. Vii?”. Da, ai zis ca vii. Nu am mai dormit cum trebuie de 2 saptamani. Macar daca as fi invatat. Am stat pana la 5 dimineata, in fiecare dimineata, scriind pe cursurile mele versuri, cuvintele perfecte ale altor oameni, niciodata ale tale. Nu am invatat suficient si nu am dormit suficient. Nu am mai simtit ca traiesc suficient. Nu mai sunt eu suficient. Te-am asteptat cu nasul in cafea si cu tigara in mana. Am coborat dupa mai multa cafea cand, uite-te, venind spre noi. Cu capul sus si impasibila, am luat cafelele si m-am dus sus, pozand in fiecare moment, fiind pregatita sa apari si sa ma surprinzi in cel mai bun moment al meu. Trec 10 minute. Erai la 5 metri de mine, in cat timp poate merge un melc 5 metri?
         Te sun. Esti prins in trafic. Nu crezi ca mai ajungi. Ne vedem direct in facultate. Am inteles…
Am caderi de calciu. Nu tot timpul. Cateodata, cand nu dorm multe nopti, cand chefuiesc excesiv si cand fumez mult. Iar in ultimele 2 satamani am dormit prea putin si am fumat prea mult iar cafeaua ta, ti-am zis de mii de ori, este prea tare. In ziua asta s-a nimerit sa am inca una. Toata lumea s-a agitat, fugi ia apa, fugi ia calciu, fugi adu zahar. Tu ai stat langa mine, in stanga mea, ti-ai terminat calm tigara, te-ai uitat la colega de langa tine si ai spus simplu “Mergem inauntru? Trebuie sa vina profesorul in curand…”.
         Ce frumos e sa fim prieteni, nu-i asa? I-as fi luat pe toti de gat, as fi oprit examenul si l-as fi amanat, i-as fi trimis pe toti acasa pana cand Tu ai fi fost bine. As fi ramas langa tine, cel putin. Sau macar mi-ar fi pasat.

          Nu-mi pasa, sunt impasibila. Iti zambesc. Oricum nu stii sa imi cunosti zambetul fals.
Dorm la A. Invatam. “Jos.Tigara. In 5 minute.” Cobor. Esti acolo. Ascultator ca intotdeauna.

          Nu te inteleg! Eu nu am cerut sa fim prieteni. De fapt, eu nu am cerut nimic! Nimic, ma auzi? Tu ai vrut sa fim prieteni, tu ai zis ca iti place cat si cum comunicam, tu, tu, tu si tu!!! Asta nu e prietenie! Hotaraste-te! Nu ti-am cerut nuimic, nu am vrut nimic de la tine. Mi-ai zis de atatea ori ca vrei sa fim prieteni… Asta nu e prietenie, asta nu e nimic. Nu poti sa ma ignori, nu poti sa ma vezi cum cad din picioare langa tine si sa fumezi linistit, nu poti sa ma minti! Sau, poti. Dar atunci nu o mai numi prietenie. [Sau fii prieten sau daca nu, lasa-ma sa te urasc! Nu te mai juca cu mine!]
Nu am facut nimic cand ai avut caderea aia de calciu pentru ca erau deja multi oameni in jurul tau. Am vrut sa nu incurc.Cu ce te ajutam daca iti ziceam ceva atunci?
Si nu te-am mintit! Cand am mintit?
Stii foarte bine. Atunci cu autobuzul.
Eram prins in trafic! Ce nu intelegi? Interpretezi tot.
Te-am vazut. In fata la Spring. Cu 10 minute inainte sa fii prins in trafic.

Da, ai stat pierdut in fata mea si ai ras ca un copil prins cu o bomboana furata in buzunar. Nici macar in buzunar. In mana, la spate.
Asta e urata. E urata chiar si pentru tine. De fapt, tocmai pentru tine e asa urata!
Cum adica? Cu acelasi zambet sfidator, mult prea constient de puterea pe care o ai. Dar nu am vrut sa ti-o dau. Mi-am desprins bucatelele de pe jos si [daca pierdeam totul, imi pastram parerile si orgoliul] m-am intors si am plecat. Pur si simplu. In sfarsit am plecat eu. Credeam ca se simte mai bine gustul plecarii.
“Mi-am dat seama ca nu mai vreau sa petrec prea mult timp in prezenta ta.”
“Te mai contrazici mult? Mi-ai spus ca iti place sa fii in prezenta mea…”
“Una e sa imi placa si alta e sa nu o mai vreau. Trebuie sa ma impart de prea multe ori”.
Te-am lasat. Poate ca am obosit si eu sa te descos.

E noapte. E ora 2. Nu pot invata, asa ca ne hotaram sa deschidem o sticla de vin. Cu o tigara in mana, inainte sa iau prima gura din vin, ma hotarasc (“Fii un om exceptional pentru ca asta esti tu, nu pentru ca ti-ai facut curaj din alta parte”…) o sa iti scriu. Acum.
“Este prima oara cand ma insel atat de tare in privinta unui om si este dezamagitor, on so many levels. Am crezut, chiar am crezut ca esti altfel, ca am vazut in tine altceva.”
“I`m a jackass, i know, and a pussy. O sa fie amuzant sa cititi mesajul asta in grup”. A fost.
Mi-am luat sticla de vin in mana, am aprins inca o tigara (economie de chibrituri), am pus telefonul jos, m-am uitat la A. si mi-am dorit din tot sufletul sa ma cred:
Bine ca nu m-am indragostit de el…

Atunci am renuntat a 2-a oara la tine.

Mia:

          Imi urmez zilele, mintind si tacand. Sunt fericita, sau cel putin incerc sa fiu. Cum ti-as putea da satisfactia ca m-ai influentat atat? Nu nu, bai baiatule, eu sunt bine. E nevoie de mai mult de atat sa ma atinga pe mine. Nu vezi ca nu ai fost decat un joc? Nu vezi ca te-am mintit? Nu vezi ca eu nu am putut veni cu tine, ca eu nu am cedat, ca eu nu am vrut? Ce conteaza ce stiu eu, conteaza ce stii tu. Iar tu stii ca eu nu am dat destul atunci cand eu stiu ca am dat totul.

          Nu, gata, e timpul sa ma impun. Cat timp va trece pana voi iesi din atata incertitudine? Crezi ca poti asa, sa te joci si sa pleci fara sa trebuiasca sa raspunzi de nimic? Crezi ca sunt o jucarie, un papagal, ii spui ce vrei iar apoi il inveti alte cuvinte?
          Nu, e timpul sa imi dai niste raspunsuri.
          Fine. You deserve a closure.

          Asa ca stau cuminte in bucataria ta, pe jos, in fata ta. Am o cana mare de cafea prea tare langa mine, o tigara in mana si o scrumiera la mijloc, intre noi. Ti-am adus 2 ciocolatele. Doi hipopotami.
          “Uite, astia sunt 2 copii. Sunt pusi paralel, fiindca stau pe strazi paralele si se joaca acelasi joc. Niciodata cu aceeasi minge.”
Dar nu intelegi.
          Sunt eu nebuna, am interpretat gresit tot. Tu nu ai facut nimic. Tu ai fost cat se poate de clar. Nu, nu ai flirtat si nu, nu mi-ai indus nimic. Foolish me. Da, contrazi-ma. Cum adica tot ce a fost? Nu a fost nimic, ce nu inteleg? Ce mesaje? Nu, sa nu-ti arat mesaje, stii si tu ce ai scris, dar nu are nicio relevanta. Astea nu sunt dovezi. Da, ma minti in fata. Nu, nu-mi spui nimic clar. Normal ca tot ce-mi spui e clar, dar nu vad eu asta, tu ai dreptate, nu intelegi ce vreau sa aflu!
          “Inseamna ceva si pentru mine, oricat de instabil as fi.”
Bineinteles ca inseamna. Stateai acolo in fata mea si imi spuneai chestii, normal ca ma influenta, nu sunt de piatra, nu pot sa raman imun. Dar atata tot inseamna. O empatie pentru tine, tu, care te pierdeai in fata mea.
          “Atunci ar fi mai bine sa pleci, sa nu se intample ceva ce ai regreta.”
Da! Sa nu cumva sa vrei, din confuzie, sa renunti la P. Doar ce credeai? Sa nu se intample ceva intre noi? Credeam ca asta e clar, am stabilit ca era doar un flirt si atat.
          “Nu e nimic intre noi pentru ca nu vrei tu!”
Nu e logic ca nu vreau nici eu? Cum sa se inteleaga ca de fapt eu vreau, dar ca tu esti cea care nu vrea? Nu, adica nici eu nu vreau si nici tu nu vrei.          By saying everything you told me nothing.
Am realizat ca n-o sa-mi spui nimic. Am realizat ca esti maestru al eschivarii si ca ma subestimezi atat de mult incat chiar te gandesti ca as putea sa cred minciunile astea nici macar prea bine inchegate.
          Da, asta e jocul tau. Si daca e jocul tau, de ce nu-l admiti, ca sa-l putem inchide? Sau inca ne mai jucam? Esti omul care nu poate fi sincer nici atunci cand cineva isi pune sufletul dinaintea ta. Da, am avut nevoie de raspunsuri, dar ceea ce-mi dai tu sunt minciuni. Si-nca unele al naibii de proaste.
          De unde a pornit totul?
Ne este atat de usor sa comunicam…De aici. Comunicarea vine foarte usor, cursiv, placut. Nu mi s-a mai intaplat asta niciodata.
          E pur si simplu din cum sunt eu, sau e ceva in relatia ta ce te impinge spre mine?
Nu, relatia mea e foarte ok. Sunt fericit. E totul bine. Nu-mi lipseste nimic. Poate o doza de nebunie, pe care am gasit-o la tine…ne distram atat de bine impreuna. Dar nu ma intelege gresit, pot sa mi-o ofer singur.
          Mi-am dat seama cat de mic esti. Mic si nesigur si speriat. Singurul lucru care te facea puternic era puterea pe care ti-o lasam eu, influenta pe care iti permiteam sa o ai asupra mea. Niciodata n-ai sa poti sa fii sincer cu mine. Sau cu tine.
          E ceva in lumea asta, sau dincolo de ea, ce te-ar dezamorsa vreodata?

Răspunde-mi “Da”…
Răspunde-mi “Nu” -
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce -
La tine “Nu” şi “Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…

          Atunci am renuntat la tine pentru prima oara.

Mia

M-am simtit usurata. Viata mea nu o sa se mai schimbe si rutina mea e aceeasi, nu ma forteaza nimic la renunt  la ea. Pot fi acum oricat de linistita vreau. 20 de milisecunde am fost cel mai fericit om din Univers, omul care era sa fie prins sub caderea unui obstacol urias pe care-l va purta neindurat de mult pe umeri, dar ca s-a ferit un ultimul moment.
Urmatoarele 20 de secunde am sperat ca se intoarce. M-am uitat la nenorocitul colt de strada, tresarind la cele 2 umbre care au trecut intre timp pe drum, fara sa stie drama in care ma zbateam. Niciuna din ele nu a fost el. Nu s-a intors.
Apoi m-am speriat. Am lasat fluturasii sa plece, dar au ramas acolo. L-am trimis de bunavoie de acolo. Totusi am facut deja mai mult decat imi statea in fire, i-am zis ca eu nu pot sa plec.
Mi-as fi dorit un semnal luminos mare, enorm, in spatele lui, care sa ii spuna ce n-a vazut de unul singur. “Kiss her you idiot!”.
“E ok acum. Am vazut ca nu e la fel si pentru tine. Voi trece peste.”
Si am asteptat confirmarea. Da, treci.
[Acum, cand scriu, mana mea miroase a tigari. A tigari mai tari decat pot fuma, tigari pe care le fumez numai atunci cand simt lucruri mai puternice decat pot simti. E ca un fel de cocktail vicios. Simt nevoia sa-mi amestec viciile. Aceleasi tigari pe care le fumam atunci, le fumez si acum. Dar acum devine atunci, cand scriu pentru ca prezentul dispare si sunt numai eu cu tastatura mea, eu cu tigarile si cu trairile prea tari. Care nici macar nu sunt ale mele. Nici unele, nici altele. La fel ca sufletul meu, care miroase acum la fel ca atunci, degetele mele miros la fel. Acum nu mai exista. Atunci e acum-ul meu.]
“Ce e pentru mine n-are importanta. Totusi, e ceva si pentru mine, oricat de instabil as fi. Imi pare rau, nu am vrut sa ajungi in situatia asta. Ai grija de tine”
“Atunci e punct?”
“E punct din momentul in care am plecat.”
“Pentru ca asa vrei tu sau pentru ca consider ca asa e cel mai bine?”
“Pentru ca nu vrei tu.”

De ce ar rascoli cineva niste lucruri doar de dragul de a le rascoli? De ce, odata plecat, nu a putut ramane bun plecat? Eram pregatita sa las totul, sa renunt atunci si acolo, in timp  util, atata timp cat inca nu sunt chiar atat de bagata [poor child, you`re just as far in as you`ll ever be out]. Ar fi putut fi atat de simplu…
A sunat seara. M-am uitat la telefon, cu degetul pe butonul verde. Imi batea inima atat de tare, puteam sa o simt dincolo  de vibratiile telefonului. Am incercat sa vorbesc dar vocea mea tremura inca de dinainte sa ajunga afara. Am inchis ochii si mi-am imaginat cum ar decurge conversatia. Singurul mod in care admiteam sa decurga ma speria si ma incremenea, nu eram pregatita inca iar toate celelalte moduri erau false si imi provocau sila. Oricare alta conversatie ar fi fost ipocrita si asta n-as fi putut suporta in niciun caz. Imi tremurau mainile. Din frica, sau de una sau de alta, am respins apelul.
“Nu pot inca. Imi pare rau.”
“Vorbeste-mi ca unui bun prieten.”
“”Seriously, nu tocmai ca la un prieten ma gandesc la tine acum. Cre, astazi am incercat sa flirtez cu R. doar ca sa ma conving ca tot ce se intampla e doar in mintea mea. Am crezut ca pe masura ce cresc nu o sa mai simt lucrurile la aceeasi intensitate. Si totusi, cat de intens e totul! Si cat de repde s-a intamplat! Nici nu am avut timp sa ma obisnuiesc cu ideea. If it were a movie, everybody would be rooting for us now.”
[tacere]

Jovis:
I-a fost foarte greu sa plece, crede-ma. A avut si el nevoie de un scut. Normal ca n-a putut sa stea cand i-ai vorbit de P., cand i-ai zis cat il iubesti si ca inainte era perfect. S-a simtit nimerit in cel mai nepotrivit moment. Tu i-ai reprosat toata nefericirea ta acumulata. Nu sunteti intr-o nenorocita de telenovela. “Te iubesc dar nu pot pentru ca nu se poate pentru ca Maria, estoy embarasada”… Nu te mai lega la cap aiurea. E clar ca te place si ca te vrea dar e clar si ca i-ai pus un mare zid in fata. Cum tie iti e frica, probabil ii e si lui. Fii egoista, fa ce te face pe tine fericita. Du-te la el, ia-l prin surprindere. Spune-i “Te vreau pe tine si nu sunt de nimic altceva mai sigura de atat.” I want you, you idiot!

Mia

Da, asta am vrut sa fac. Am fost pregatita pentru asta. Toate temerile mele s-au unit laolalta si au creat curajul asta nemarginit. Te vreau pe tine si nu sunt mai sigura de atat de nimic altceva. Era 1 jumate noaptea cand i-am dat mesaj ca pot vorbi, hai sa vorbim. Nu mi-a raspuns nimic. M-am gandit, in egoismul meu, ca daca eu u pot dormi si sunt macinata de ganduri, nu poate nici el si ca e treaz. Dar dormea…
A 2-a zi de dimineata am asteptat un semn, s-ar fi trezit la un moment dat, ar fi vazut mesajul, ar fi raspuns ceva. Ingrozitor sa stai langa telefon aiurea si sa astepti. La 12 nu am mai asteptat si am sunat eu.
“Ce faci?”
“La facultate.”
“Da? Cum de? iti place atat de mult incat de duci si cand nu sunt examene?”
“Aveam niste treaba. Fisele de practica. Bine, hai ca mai vorbim. Pa-pa!”
Serios? Mi-a dat toate semnele confuze si -a aruncat in haul asta si acum e rece si detasat? Acum, cand am atata curaj? “I want you, you idiot” cand o mai spun? It`s the wrong movie. “Eu vreau, dar nu vrei tu” si tot ce a zis…nu facea niciun pas, nici in fata, nici in spate. Doar alimenta mereu. ["iubirea ta nu creste si nu moare"].
“Atat? really? what`s wrong with you? ai ratat multele semne trimise? sau e mult mai fun sa le ignori si sa nu mai vorbesti despre asta? te joci. imi schimb din nou parerea despre tine.”
“Nu ma joc. am stabilit ceva in momentul in care am plecat. ramane asa. imi pare rau”
“Serios? pentru ca mesajele pe care mi le-ai trimis dupa ce ai plecat nu tocmai intareau faptul ca nu vrei nimic.  So, is it fun? De ce ai sunat aseara daca era gata stabilit ca nu e nimic? daca nu vorbeam despre asta, despre ce se presupunea ca vorbim? despre examenul urmator?”
 ”I`m not like that. it`s not a game for me.”
“Nope, it`s not a game. it`s a game over, u already had your fun.”
“Doamne, intelege ca nu m-am jucat cu tine! ieri am vrut sa te sun sa lamurim . nu mi-ai raspuns, am adormit. dar se pare ca e lamurita treaba. punct”
“Nu e ca si cum am fi vorbit si mi-ai fi zis vreodata ce crezi tu de fapt, ce simti tu de fapt sau ce vrei tu de fapt. doar eu am facut asta in timp ce tu ai tacut si mi-ai trimis o multime de semnale confuze: ba k da, ba ca nu, ba ca de fapt e un da, ba ca moral ar fi un nu dar ca totusi e un da, ba ca de fapt nu vreau eu. Si apoi, ce dragut, ai vrut sa lamurim, dar intre timp s-a lamurit de la sine?  Sunt convinsa ca exista un cuvant potrivit care sa te descrie acum, doar ca nu-l pot gasi eu”

Jovis:  gen : sa nu ma darami niciodata, prostule!!!

“Uneori, omul e în situatia lui Cortes, de a arde toate corabiile care l-ar putea duce înapoi, ca sa poata merge înainte.”

Mia: Am fost la o bere dupa examen, mai multi. M-am certat cu P., care era gelos ca sunt si baieti acolo si m-am panicat de ideea de cearta. Cred ca simtea ceva. Am mai dat u shot de tequila impreuna.
jvs: Frate tu esti un om deosebit. Nu te ai chinui atat sa iti faci curaj. E ok sa ai un nod in gat de emotie.
Mia: Nu am mai stat langa el, pentru ca parea foarte speriat. E ca atunci cand astepti o confirmare si tot ce vezi e o privire speriata. A venit un tip si a inceput sa flirteze cu mine si am flirtat inapoi cu el.
jvs: De ce?
Mia: M-a intrebat si Cren “de ce flirtezi cu tipul asta?”. Flirtam pentru ca eram foarte electrizata de prezenta lui Cre dar totusi el a zis ca “a fost un flirt ce trebuie sa ramana la o singura data.”" si nu mai puteam sa mai vreau nimic. Imi era interzis. Pe de alta parte, tipul ala imi acorda atentie, ma dorea si vroiam sa ma simt vruta in momentul ala. Sa vada ca nu e singurul om de la masa aia, din barul ala, din lume. 
jvs: : Lui ce i-ai spus?
Mia:  L-am intrebat daca vrea raspunsul meu sincer sau evaziv. A zis ca sincer. Cand sa incep sa vorbesc, a venit tipul care a flirtat cu mine si a inceput sa se bage in discutie si i-am zis “uite asa a disparut raspunsul tau sincer”. Am plecat a masa de langa, cu colegii mei, prieteni intr-un fel. Toti faceau planuri de “uite ce sa faci cu Cre”, la un moment dat era acolo un adevarat grup de sprijin.
Mia: A venit si el langa noi si toti ceilalti au plecat. S-a mutat pe bancuta langa mine si am postit o tigara. Statea atat de aproape… eram innebunita de tot si de toate. Mi-am zis ca in loc sa fac o prostie, mai bine ma dau mai in spate…la un mmt dat i s`a parut foarte amuzant si a inceput sa rada si m-a itnrebat de ce tot fug.
jvs: Nu iti suprima sentimentele…
Mia: Nu, taie-i gatul cu ele!
In fine, am plecat spre casa la un moment dat…
De aici incepe durerea.
Ti-ai dat seama pana acum ca sentimentele mele erau foarte puternice, da?
jvs: Da ma, normal.
Mia: Pe drum m-am certat cu P. iar… mult. Am mers impreuna pe jos pana “Acolo”. ”Acolo” am terminat discutia cu P. iar el m-a intrebat daca sunt ok. Am raspuns ca da.
“Stai jos, am de zis chestii.”
Si i-am zis ca il iubesc pe P., ca se poarta frumos cu mine, ca imi ofera stabilitate, ca e prima data cand avem certuri de genul asta…
“Dar?”
“De unde ai stiut ca e un dar?”
 ”L-am subinteles.”
Am ramas asa, cu privirea in gol, ca si cum as incerca sa inghet momentul, sentimentele si cuvintele…si incercam sa zic ceva dar nu iesea nimic, in afara de aburi. 
“Are legatura cu mine?”
Si atunci toate chestiile din mine au izbucnit si le-am dat drumul pe banda. You, fool girl. Cred ca atunci am pierdut totul. If only… Daca as fi stiut sa-mi joc cartile mai bine de atat. De fapt, am stiut. Dar am avut incredere in el ca ne-am conectat suficient cat sa fim siguri si sa nu ne jucam. Iar dupa momentul asta de sinceritate toate jocurile ce au urmat au fost ca sa-l compenseze. Bineinteles ca un pas ce te arunca in prapastie nu se compenseaza cu 1000 de sarituri acolo jos.
“Da, ca are! Nu inteleg de unde a pornit,  acum o spatamana totul era perfect si lucrurile au evoluat foarte mult si foarte tare,  sunt panicata,  sunt speriata,  sunt mult prea atrasa de tine, aproape incontrolabil! Te vreau si mi-e frica. Vreau sa fug si mi-e lehamite. Cum pot sa fug? Vreau sa fi ramas in starea aia de calmitate dar  totusi e ATAT de bine acum, in starea asta. Cad intr-un hau si mi-e bine. Simt fluturasi in stomac! Fluturasi cretini, Cre, fluturasi cretini!!! Si nu pot sa renunt, nu pot sa revin la normal, pentru ca am gasit in tine atatea lucruri de care imi era dor!”
“Sunt doar un crush. Sunt genul tau de baiat, asa cum mi-ai spus…iti era dor de cineva genul tau. Daca sunt doar un crush, o sa iti treaca.”
“E prea puternic ca sa fie doar un crush. Mi-ai zis acum cateva zile, cand vorbeam si glumeam, ca esti instabil, ca esti cel mai instabil om pe care il cunosti. Eu am nevoie de stabilitate si tu, cum ai venit, la fel de bine te poti duce. Nu stiu cum am intrat in asta. Nu stiu cum am intrat in asta, intelegi??” [Da,  ma invarteam in jurul lui in timp ce vorbeam, ma agitam si ma plimbam dintr-o parte intr-alta. El statea si se uita calm la mine. Ma urmarea cu privirea. I-am tras 2 pumni in umar. "Intelegi? Intelege!! Simte!!!"]
jvs: Aoleu, Mia, si eu am ajuns sa-l bat cu pumnii dupa 3 zile. Suntem nebune.
Mia: Suntem nebune daca vrei tu.
“E normal sa simti un conflict intre latura rationala si latura emotionala. Sau sa fii confuza. Dar trebuie sa ti-l rezolvi. Cu cat ti-l rezolvi mai repde, cu atat o sa fii fericita mai repede si o sa stii ce vrei. Se mai intampla sa fii cu cineva si sa fii atras de altcineva.”
“Daca ai fi indragostit nebuneste de prietena ta nu s-ar fi intamplat nimic din toate astea”
“Tu ai zis ca il iubesti pe P.si ca acum o saptamana totul era perfect… acum pari atat de debusolata si de speriata… nu vreau sa fiu eu cel care te pune in situatia asta, mi-a placut mereu sa cred ca eu sunt cel care ii ajuta pe oameni, nu ii ajuta sa se desfaca-n bucati. Cred ca, in cazul asta, cel mai bine ar fi sa mergi acasa, pentru ca daca ramai o sa se intample ceva ce vei regreta apoi.”
jvs: E ca si cum si pentru el ar fi greu de controlat totul, caci altfel n-ar exista niciun pericol.
Mia: I-am raspuns ca eu sunt momentan prea bagata in chestia asta si nu o sa-mi placa prea mult de mine daca plec. Nu pot pleca. Sa plece el.
jvs:  De ce trebuie sa fie mingea in terenul tau? E nasol.
Mia: Si a plecat.

“2 am and i`m still awake, writing a song”

[........]

jvs: Asa, ca tot am vorbit despre toate… despre soare si fluturi, despre planuri si trecut, despre vietile noastre. Toate intr-o cafea. Zi-mi ce ai patit.
Mia: Sper sa nu ti se para stupid…de fapt…esti tu, n`o sa ti se para. Tu imi intelegi dramele.
jvs: nu mi se pare nimic stupid d la tine. Traim amandoua la fel. Intens si dramatic. M-am obisnuit.
Mia: Da te`ai obisnuit…Un om care mi-a dat putin lumea mea certa peste cap fara sa imi dau seama.Un om despre care nu stiam nimic…era tipul ala de rockeras, cu chitara si par lungut si cret. Il cunosteam mai demult, acum multi ani, dar prea putin. Si in 4 ani nu l-am mai vazut deloc. Oricum nici inainte nu l-am vazut vreodata. Mi-am amintit de el vag. E atat de schimbat…
jvs: Exact la fix.
Mia: Saptamana trecuta, intr`o marti, am iesit sa fumez o tigara si dupa ce mi`am facut curaj vreo 15 minute m`am dus la el si l`am chemat cu mine, “ colega mea nu vrea sa vina”. Si a venit.
jvs: Tu nu ai nevoie niciodata de facut curaj si de pretexte.
Mia: Acum e altfel. Eu nu am simtit niciodata ca eu nu sunt suficient si ca am nevoie de curaj si de pretexte. In alea 2 tigari am regasit in el tot ce imi lipsea de atata timp in relatia mea cu P.
jvs: Deci iti lipsea ceva. Stiai ca iti lipseste ceva? sau ai descoperit asta cand vorbeai cu el?
Mia: Ma…glumele alea tembele  ale mele, la care P. nu rade niciodata dar la care el a ras foarte tare, caterinca aia care o completa efectiv pe a mea…Sincronizare perfecta. Iti dai seama ca le simteam lipsa. Si cand le-am regasit a fost o constientizare si mai puternica.
jvs: Prin asta am trecut si eu, nu radea la glumele mele si tot ce imi zici… habar nu ai cum te inteleg!
Mia: I-am dat omului niste cursuri pe care urma sa mi le aduca in ziua urmatoare si mi-a luat nr de telefon. El are o prietena…
jvs: Se zice ca are fufa
Mia: Si a2a zi nu m`am dus curs, ca sa vina el la mine sa mi le dea, fiindca sta la 3 blocuri distanta de mine. Dar m-a sunat o colega, prietena comuna, si mi`a zis “Uite, am eu cursurile de la Cren, hai sa ne intalnim sa ti le dau”. Am fost foarte dezamagita ca i le-a dat ei si ca nu a venit sa mi le dea personal… Tot drumul pana la locul de intalnire cu colega mea am cautat si am gasit si un motiv rational pentru care ma puteam certa cu el: faptul ca in loc sa vina in fata blocului sa mi le aduca inapoi, dupa ce eu i le-am imprumutat lui, m-a facut sa merg pana in centrul orasului.
jvs: Mai acum stiu ca va suna aiurea, dar daca am invatat ceva din momentele mele de zbucium este ca nu trebuie sa te astepti ca toata lumea sa simta ca tine…dar ti-ai dat seama ca nu ai niciun drept sa ii reprosezi asta.
Mia: Cand am ajuns, colega mea mi`a zis ca de fapt astea nu erau cursurile de “da-i-le Miei inapoi din partea mea” de la Cren, erau de fapt niste cursuri pe care le-a vazut la el si i le-a cerut si s-a gadit sa mi le aduca si mie. Si peste o ora m-a sunat. ”Hai sa ne intalnim.”
I-am povestit de cearta mea mentala cu el. Cu motivul rational, bineinteles. Ma asteptam sa se sperie, cine se cearta in mintea lui cu cineva? I s-a parut amuzant. “Daca chiar greseam asa,  iti aduceam o floare ca sa ma ierti.” [De ce nu ai gresit? Greseste-mi si fa-ma s ate iert] “Pai depinde, ce floare? ca nu te iertam cu oricare” “Nu stiu…nu un trandafir…o floare draguta…” “Ce culoare?” “Pai..nu stiu…galbena!” “Ai innebunit?! Nu te iertam cu una galbena! Poate cu una portocalie!” “Hai, ma, da` iarta-ma si cu una galbena! Imi pare rau ca nu ti-am adus cursurile”
jvs: E minunat sa gasesti pe cineva care sa rada la copilariile tale, sa ti le alimenteze si sa ti le inteleaga!
Mia: Mi-a spus ca ma placea atunci, demult…Dar nu a avut cele mai bune gusturi in materie de fete atunci, asa ca l-am intrebat cum ar trebui sa ma faca asta sa ma simt, avand in vedere alegerile lui din vremea aia. Mi-a spus ca la mine nu a avut niciodata curaj sa incerce.
jvs: Cat de mult s-a deschis dintr-o data…Si? Ce ai facut?
Mia: Cum adica? Ce fac intotdeauna. M-am eschivat si m-am jucat.  Am spus ca toata lumea e innebunita dupa 3 baieti care nu mi se pare ca au nimic special. De ce nu zice nimeni nimic si de R.? “De ce R.?” Pentru ca R. e genul meu de baiat: rockeras, par lung, cret, chitara…intotdeauna am fost atrasa de baietii astia. “Hey! Uite-ma! Par cret, chitara!” Asta a fost un apropo subtil? “Nu! Nu a fost deloc subtil!”.
jvs: Cat de tareee! E clar ca te place! Numai tu esti nesigura. Esti prea nesigura, fraiero.
Mia: Nu te grabi. Am fost la el acasa. Toti trei, eu, el si colega noastra.  Am vorbit despre toate prostiile din lume si mi-a cantat la chitara, ne-a cantat la chitara dar pentru mine, el imi  canta mie, ea disparuse. Am gasit la el toate cartile mele rpeferate si le citise pe toate…toate. Nu imi venea sa cred. Era perfect. El era perfect, totul era perfect. Am fost rupta de lume in orele alea 2.

Mia nu a stiut la vremea aia ca asta a fost inceputul dezastrului.Poate daca ar fi stiut lucrurile s-ar fi schimbat, ar fi plecat si nu ar mai fi calcat niciodata acolo. S-au poate ar fi repetat totul, tragand aer in piept si cu ochii inchisi. Poate ca alea 2 ore au meritat dezastrul. Alea 2 ore urmau sa fie viciul ei, nicotina benefica ce da dependenta dar ce aduce cu ea gudronul si monoxidul de carbon atat de daunatoare. Pentru alea 2 ore avea sa-si vanda sufletul. Din nou si din nou si din nou…Acum, aflandu-se la sfarsit, este sfasietor sa redea inceputul in fiecare detaliu. Pentru ca scriind, il reinvie, se afla in el, ca un fel de calatorie in timp bolnava si sfidatoare a carei singur rol este sa ii aminteasca: Uite, ai simtit! Si-nca cat! Asta a fost motivul pentru care nu ai renuntat pana acum, frumusetea.

Mia: Scrie poezii. Mi le-a aratat. Nu stiu despre ce erau, nici nu mai conta. Erau si atat si asta conta. Era ca un fel de imaginatie cu atata putere incat nu gaseai nimic care sa iti demonstreze ca e un fel de vedenie desi puteai jura ca mai mult decat atat nu e.Am vorbit mult de P., ma simteam vinovata. Il aduceam in discutie de cate ori aveam ocazia. El nu a mentionat de ea niciodata.
jvs: De fufa.
Mia: Am ajuns acasa si i-am trimis mesaj: “Hey omule tare, cu carti bune si cu chitara! Eu chiar vreau sa iti citesc poeziile, trimite-mi-le”. Mi-a dat mail. S-a semnat. “de la omul tare, cu carti bune si cu chitara”. In asta a stat totul. In replici micute dar cu o intensitate enorma si cu cele mai adanci conotatii. In legaturile create din nimic. Cuvantul potrivit, la momentul potriit, intre oamenii potriviti. I-am spus care e poezia mea preferata. Mi-a raspuns ca ii e dor de ce simtea atunci cand a scris-o, vroia sa faca o diferenta, vroia sa schimbe ceva si ca inca mai vrea in adancul sufletului.
jvs: Deci nu ii e bine cu asta. Nu ii e bine acum. Cauta altceva.
Mia: Nu stiu. Iarta-ma ca te intoxic cu detalii dar ele sunt problema mea, astea ma omoara pe mine si de ele nu pot respira cum trebuie.
jvs: Te inteleg. Te inteleg perfect.
Mia: Mi-a scris apoi
“Poate nu o sa ma ajuti sa schimbam lumea dar poate o sa o schimbam impreuna. You never know”
M-am blocat. A trebuit sa fug. Nu puteam sa-l las sa ajunga inauntrul meu. Nu pe el, un om care le avea pe toate si in fata caruia mi-as fi strivit sufletul.
“Idealist. Daca ai nevoie de ajutor, pot sa iti recomand o gasca de fetite cu panglicute pe umar, care vor si ele sa schimbe lumea… coronita cu coronita.”
jvs: Ce nu inteleg eu… de ce esti in starea asta daca ti se intampla toate lucrurile astea minunate?… Adica, situ.. dar vreau sa te aud pe tine ca o spui.
Mia: Pentru ca e incontrolabil deja ce simt.
jvs: Bai Mia, deci in primele 3 zile cu A. am plans ca niciodata in viata mea. Exact ca tine simteam. Toata frica, panica, abdicarea si impotrivirea la abdicare. Renuntarea la tine in fata unui om care nici macar nu stii ce gandeste si daca te vrea.
Mia: Sambata ne-am dus intr-un club si colega mea l-a chemat si p el dar el a zis ca nu vine, ca invata. Asa e in sesiune…prima sesiune. Cine ar fi crezut ca te schimba atat? Apoi l-am sunat eu si i-am zis “haide ma fii serios e sambata seara, fii si tu mai spontan, ne vedem in 10 minute in fata blocului tau”. A zis ca nu poate dar ca daca vreau, da o bere duminica. I-am zis ca nu o sa merg, ca o sa fac pe indisponibila si ca in 10 minute sa fie jos. Si a fost. Eram ATAT de stresata…ATAT! Imi batea inima atat de tare de credeam k poate sa o auda, o simteam prin geaca. Eram foarte panicata de tot sentimentul asta, pentru ca nu puteam vorbi, nu puteam face nimic. Nu-mi iesea nici flirtul nu-mi iesea nici conversatia, nu-mi iesea nimic. Asa ca ne-am gandit sa bem un shot de tequila. Si apoi unul d gin. Si apoi m-am ametit si m-am relaxat. Si am pus capul p umarul lui, el m-a luat in brate…
Apoi am plecat spre casa
jvs: Tatonari minunate d inceput… :X
Mia: “Aualeu, Cre, de ce nu puteai sa ma duci si tu cu un autobuz normal? M-ai bagat in asta nashpa care se invarte”,”Imi pare rau te rog iarta-ma, numai asta a venit acum”.
Am coborat cu o statie mai inainte de a mea ca sa mergem pe jos.
(ah, Doamne, au revenit fluturasii acum cand iti povestesc)
Ne tineam de mana si, la un moment dat, asa ametita cum eram, am avut o reactie prea sincera, pentru ca mi- dat seama cat de evident am flirtat:
“Hiii!” 
“Ce hiii?” 
“nimic…”
“Mia…ai facut un hiii! trebuie  sa fie ceva. iti dai seama ca va trebui sa imi zici, nu?”  
“Cren, cred ca am flirtat cu tine” ”Pai..da..este adevarat…dar e ok, pentru ca si eu am flirtat cu tine”  
“Da? serios? pentru ca eu nu-mi dau seama cand flirteaza oamenii cu mine…imi pare rau ca am flirtat cu tine…” 
“De ce? nu are de ce sa iti para rau..mi-a placut…imi place partea asta a vietii…stii, lucrurile nu s-au schimbat prea mult din generala pana acum…”
“Cum sa nu? Am terminat un liceu, suntem la o facultate..” 
“Pai da…dar eu inca te plac”
Ce sa mai zic? Noroc cu ginul ala si cu tequila ca am reusit sa mai vorbesc ceva dupa. Asa ca am zis ceva foarte amplu: “Acum trebuie sa ma uit la peretele asta de langa noi si sa ma gandesc”. Tot el a rupt tacerea. Intotdeauna a fost omul mai practic dintre noi, mai putin influentat.
“Stii, exista o mica problema…amandoi suntem cu cate cineva.” 
“Nu e tocmai mica”
 ”Banuiesc ca il iubesti mult pe P., nu?”
Si stii ce i-am zis? “Se poarta foarte frumos cu mine”
“Da, dar eu te-am intrebat o cu totul alta chestie…” I-am zis ca sunt ametita si obosita, asa ca am o scuza si sa nu mai insiste. Am simtit ca este cazul sa intreb si eu ceva de relatia lui. Asa ca l-am intrebat la randul meu ceva foarte profund despre prietena lui “Cum o cheama pe prietena ta?”  ”Mia”. Tot Mia. Deci suntem mai multe Mii. Suntem mii ca noi.
L-am intrebat daca crede ca ar mai trebui sa ne intalnim luni si sa mergem impreuna la examen. ”Da, de ce nu?” “Perntru ca am flirtat si am avut discutia asta”. A zis ca suntem amandoi suficient de maturi cat sa ne dam seama ca a fost vorba doar de o singura data si ca nu o sa se mai repete. “A fost de 2 ori…acum si miercuri. Nu ne putem abtine.” “Cred ca cel mai bine ar fi sa plecam acasa”.
I-am dat mesaj: ”It started fast it ended even faster”.
L-am intrebat daca toata atractia asta e un fel de reziduu al celei de demult si daca eram 2 oameni fara nicio legatura unul cu celalat mai era. A zis ca nu are de unde sa stie asta, important e ca vine din ambele parti. L-am intrebat apoi daca a venit doar pentru ca l-am sunat eu. A zis ca ii place prezenta mea…si ca oricum avea nevoie de o pauza. “O pauza de la ce?” “De la invatat.” “Speachless.”  “De ce speachless?” si nu i-am mai raspuns. Peste o ora am propus sa vorbim la o tigara, friendly,  sa inlaturam ultima impresie, de mai devreme. M-a sunat. Am vorbit. 
A inceput direct cu “Ce impresie?” ”Daca intram in discutia asta nu o sa mai fie nimic friendly”.
Asa ca am icneput sa vorbim…despre scaune! Despre scaune, Jvs! 15 minute am vorbit despre scaune si asta mi-a marcat definitiv parerea despre abilitatea unor oameni de a comunica.
[We were something...weren`t we?]
Luni i-am dat mesaj si l-am intrebat ceva despre examen. Ma asteptam la un raspuns la intrebare dar raspunsul lui a fost “Daca vrei vino la mine sa punem la punct detaliile de dinainte de examen” ”Nu e tocmai cea mai luminata idee, dar ok, vin intr-o ora”.
Jvs, tot weekendul am simtit fluturasi in stomac, nu am putut sa invat mai nimic, am fost praf. Nu puteam face nimic. Nu-mi mai gaseam locul.
Stii tu,  “nu i`a facut si nu`i facea, nu i`a zis si nu`i zicea nimic, nimic nu gandea…si totusi, asa, ca din senin, se zbatea ca si cand ar vrea sa scape, sa fuga si sa se ascunda in fundul lumii…”
M-am dus la el toata facuta praf…nu mai aveam deloc stapanire pe ceea ce simteam. Evoluasera lucrurile atat de mult…Imi era frica. Imi era efectiv frica sa stau langa el. Am fost ciudata. Stateam la calculator sa mai fac ultimele adaugiri, s-a pus p manerul de la scaun, mi s-a facut toata pielea de gaina asa ca m-am ridicat si m-am dus pe canapea, a venit dupa mine, m-am ridicat si m-am dus pe fotoliu, a venit p marginea fotoliului, i-am zis ca ma duc pana in bucatarie sa beau apa. A venit dupa mine. Ne-am aprins o tigara, s-a asezat langa mine, eu m-am asezat pe jos, pe pricipiul “cel mai tare e sa stai pe jos”. A zis “Asa e” si a venit langa mine…Iar. M-a itnrebat daca am ceva cu el, i-am raspuns ca nu…
Si apoi am renuntat la invatat. Nu stiu cum a trecut timpul, a zburat efectiv. Am vorbit iar de toate prostiile din lume. La un moment dat ne-am dat seama ca e 1 si 20 si trebuia sa plecam de la 1.

[I`m wrong, yes, i`m wrong, this ain`t a love song]

jvs: Mie mi se pare minunat ca inca mai putem simti chestiile astea. Adica, avem 20 d ani, trebuie sa avem cat mai multe trairi posibile, nu sa ne ingropam intr-o relatie doar pentru ca asa e bine sau ca se poarta frumos,
Mia: Despre el ce crezi?
jvs: Cred ca e la fel d nesigur ca si tine si d-aia a zis si in seara aia ca a fost doar o data si nu se va repeta. Adica zi cva, zi TU ceva care sa faca sa nu fie asa. He needs feed back, ca orice alt baiat.
Mia: Mie mi se pare ca  puteam sa o lasam moarta de atatea ori si totusi el a alimentat toata situatia.
jvs: Da, dar cum iti ziceam… he needs feed back.

(4:56 am)